Întrebări Frecvente

În cât timp primesc banii?

  • Dacă ai mai luat un credit de la noi, aprobarea este IMEDIATĂ, iar transferul se ordonă în maximum 60 de minute după ce termenii contractuali sunt confirmați.
  • Dacă ești la primul credit, vei primi un raspuns în câteva ore, iar după ce creditul este aprobat, transferul banilor se ordonă în maximum 60 de minute.

Timpul efectiv în care banii ajung în contul afacerii tale poate fi influențat de durata transferului interbancar. Pentru a minimiza timpul de transfer, Viva Credit lucrează direct cu cele mai importante instituții bancare din Romania: BCR, BRD, ING, Banc Post, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, Unicredit-Tiriac Bank.

Banii nu pot fi transferați în zilele nelucrătoare, nebancare sau în afara orelor de program.

Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinesc pentru a obține un microcredit Viva Business?

SRL PFA, II, IF
  • activitate neîntreruptă de cel puțin 12 luni
  • tranzacțiile să se deruleze majoritar printr-un cont bancar
  • rezultate pozitive conform  ultimelor 2 bilanțuri contabile
  • să nu figureze cu incidente majore de plată la CIP/CRB
  • garanție personală asociat/administrator
  • vechime și activitate pe piață de minim 12 luni
  • tranzacțiile să se deruleze majoritar printr-un cont bancar
  • garanție personală

Ce documente sunt necesare pentru a obține un microcredit Viva Business?

Dacă  firma a mai beneficiat de un credit de la noi nu trebuie nici un document.

Pentru clienții noi, în general ne vom limita la a solicita copii în format electronic după următoarele acte:

SRL PFA, II, IF
  • Carte de identitate administrator/asociat
  • Extras de cont  pentru ultimele 3 luni
  • Carte de identitate administrator
  • Extras de cont  pentru ultimele 3 luni

Opțional

  • Copie CUI
  • Bilanț pentru ultimii doi ani

Opțional

  • Copie CUI
  • Declarația de impunere
  • Declarația privind venitul asigurat la sistemul public de pensii
  • Decizia de impunere privind obligații de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale și dovada plăților
  • Contract de colaborare (daca este cazul)

În  funcție de situație  pot fi solicitate orice alte documente, în conformitate cu  legislația în vigoare.

Copiile după documentele de mai sus pot fi transmise rapid într-unul din următoarele moduri:

  • scanate sau fotografiate și transmise prin email la adresa [email protected]
  • prin fax la numărul 021-387-3502 sau 037-287-9383.

Este nevoie să vin la dvs. la sediu pentru a semna contractul?

Nu. Creditele noastre sunt 100% online. Nu este nevoie să vii la noi la sediu.

Ce sume pot împrumuta?

Poți împrumuta orice sumă cuprinsă între 1.000 și 10.000 lei.

La primul credit suma maximă nu poate depăși 5.000 lei.

Dacă după rambursarea primului credit alegi să utilizezi din nou serviciile Viva Business, îți putem oferi o mai mare flexibilitate pentru următoarele împrumuturi, atât în ceea ce privește suma cât și dobânda.

Pe ce perioadă se poate lua creditul?

Creditul se poate lua pe o perioadă maximă de 24 de saptămâni.  La împrumuturile Viva Business ratele sunt egale și se rambursează saptămânal.

Se modifică suma de plată pe durata creditului?

Nu. Suma de plată agreată în momentul contractului nu se va modifica pe durata creditului. De asemenea nicio altă condiție din contractul de credit nu se va modifica.

În cât timp primesc aprobarea după ce am completat cererea?

Dacă ești la primul credit de la noi, vom face toate eforturile să aprobăm cererea și să transferăm banii cât mai rapid posibil, de obicei in maximum 24 de ore.

Dacă aplici pentru un credit într-o zi nelucrătoare (weekend sau sărbatoare legală), vei primi aprobarea în următoarea zi lucrătoare.

Ce garanții am că voi primi creditul?

Nu oferim asemenea garanții. Dar, dacă toate informațiile furnizate în momentul în care ați aplicat sunt corecte și pot fi verificate, aveți șanse mari să vi se aprobe creditul. Este foarte important să fiti sinceri și corecți în toate detaliile pe care le furnizati așa cum suntem și noi. Dacă mai sunt necesare informații suplimentare vă vom contacta și le vom solicita. Le veți putea trimite prin Email, Fax  sau poștă.

Care sunt comisioanele de analiză dosar?

Nu există comisioane de analiză dosar. Dacă nu luați creditul, nu vei plăti nimic.

Dacă cererea a fost respinsă, există posibilitatea să mai solicit vreodată un microcredit Viva Business?

Da, dacă  situația afacerii tale se modifică pe parcursul timpului. Poți  aplica din nou după cel puțin 30 zile și dacă atunci vor fi îndeplinite toate criteriile, vei primi creditul.

Ce se intampla dacă firma are rate sau restanțe la alte instituții financiare?

Viva Business ia în calcul o multitudine de factori atunci când ia o decizie de creditare. Este posibil ca cererea ta de împrumut să fie aprobata chiar dacă aveți rate sau restanțe la alte instituții financiare.

Se poate rambursa anticipat creditul?

Da. Se achită doar principalul rămas și dobânda acumulată de la ultima plată. Nu există alte costuri suplimentare sau penalități de rambursare anticipată.

Vă oferim mai multe metode de rambursare anticipată a creditului:

  • Virament bancar
  • Card bancar online sau telefonic
  • Numerar la orice casierie BCR sau Unicredit-Țiriac Bank

Am luat un credit pe 10 saptămâni și vreau să-l plătesc astăzi când au trecut doar 6 săptămâni. De unde pot afla  ce sumă am de plată în acest moment?

Este foate simplu! Intri în contul tău de pe site-ul vivabusiness.ro și la secțiunea "Creditele mele" vezi care este soldul curent. De asemenea ne poți contacta oricând la numărul de telefon 021-303-0085 sau pe email la adresa [email protected]

Pot lua încă un credit dacă am deja un credit Viva Business în derulare?

Da. La Viva Business poți avea mai multe credite în derulare la un moment dat.

Pot refinanța creditul?

Da. Poți solicita refinanțarea creditului aflat în derulare pentru a prelungi sau scurta perioada de rambursare. De asemenea dacă ai mai multe credite în derulare poți solicita consolidarea lor într-unul singur. Aceste operațiuni vor fi comisionate conform contractului. Pentru refinanțare trebuie să ne contactezi la numărul de telefon 021-303-0085 sau pe email la adresa [email protected], și un reprezentant Viva Business îți va oferi tot sprijinul necesar.

Care sunt consecințele dacă împrumutul nu este rambursat la timp?

Dacă ai dubii cu privire la capacitatea de a rambursa acest credit la timp te sfătuim să nu te împrumuți. Neplata integrală și la timp a sumelor datorate atrage consecințe severe:

  • Plătești 0.5%/zi dobândă penalizatoare aplicată la totalul sumelor datorate
  • Contractul poate fi cesionat firmelor specializate în recuperarea de debite
  • Situația ta poate fi raportată la Biroul de Credit sau CRB și organizații similare, lucru care va îngreuna obținerea de credite din orice sursă în viitor
  • Se vor demara toate procedurile juridice și legale pentru recuperarea datoriei (inclusiv executare silită), iar toate costurile de recuperare, ca de exemplu (nelimitativ): taxe, impozite, onorarii etc. vor fi suportate de afacerea ta și/sau tu personal.

Dacă te confrunți cu o situație extraordinară și nu poți rambursa creditul la termenul stabilit, te rugăm să ne contactezi imediat, iar echipa noastră de specialiști în recuperarea de debite te va informa ce opțiuni ai și va stabili modul în care vei plăti.

Cum sunt protejate datele mele personale?

Viva Business acordă maximă importanță protejării datelor tale cu caracter personal pe care le comunici în cadrul aplicației de credit. Te asigurăm de cea mai mare discreție și confidențialitate. Ele nu vor fi folosite decât în scopul evaluării cererii de credit, acordării creditului și rambursării creditului. Mai multe detalii găsiți în secțiunea "Termeni și condiții"

Am fost contactat/ă de o persoană care s-a oferit să faciliteze obținerea unui credit la dvs., ce să fac?

Compania noastră nu are nici agenți și nici colaboratori externi. Singurul mod în care poți aplica pentru un microcredit Viva Business este de pe pagina noastră de internet vivabusiness.ro. Dacă cineva se recomandă ca agent al nostru, te rugăm să ne contactezi imediat la numărul de telefon 021-303-0085. Nu oferi bani și nu accepta servicii de la persoane care se laudă că pot facilita obținerea de credite de la noi!